Dincolo de stele

Era o zi scaldata-n soare cand ei s-au cunoscut,
In parul ei, zambea o floare cu un parfum placut,
Un pui de Don Juan el era, ce-i plictisit de viata,
Insa parerea si-o schimba cand o zari in fata.
Parea asa de inocenta… si plina de magie,
Cu ea, clipa… era perfecta, scaldata-n armonie.
El, isi dorea s-o cucereasca, sa fie…doar a sa,
Tanjind  ca ea sa-l doreasca, cum si el o ravnea.
Ea, era floare de bujor, cu-n roz gingas pe fata,
Dupa care toti craii mor, lipsiti de orice sperata.
In lumea asta-nnebunita si-au contopit iubirea,
Iar viata le parea vrajita, gustandu-i fericirea.
Un zeu era el pentru ea, puternic, impozant…
Ce doar pe ea o adora in felul lui sarmant.
Scaldati in razele iubirii, amorul si-au unit,
Luand din rodul fericirii ce mult s-au mai iubit.
Pe aripi de vant erau purtati spre un tinut feeric,
Si amandoi erau dominati de-un sentiment puternic,
Cand el pe buze-o saruta, ea,  suspina de usor,
Apoi in gand o cuprindea, fugind cu ea in zbor.
Cand ea in brate il strangea, lumea intreaga era a sa,
Cand dragostea ei si-o uneau, de dulce amor ei radiau,
Ca doi nebuni de fericire, caci soarta i-a unit,
Scaldati in flacari de iubire, asa cum si-au dorit.
Cununi de flori isi impleteau, cutreierand poteci,
Cu patima se sarutau, jurand iubirea lor pe veci.
O floare, el in par i-a pus si gales o privea,
Simtindu-i dorul ei nespus, ce mult o mai iubea.
Un trandafir intruchipat vedea Don Juan in ea…
Si-n spinii ei s-ar fi intepeat, de aceea n-o mintea.
Avea un trup asa plapand si plin de gingasie,
Dorea…cand o vedea razand, sa tina o vesnicie.
De multe ori o tachina, si toate…din iubire,
Dar ea apoi il saruta, stiind ca-i amagire.
In ploii cu drag ei alergau tinandu-se de mana,
Sub stropii ei se sarutau, placandu-i cand o-ngana.
El, o dorea nespus de mult,  si ii placea enorm,
Cand alerga cu paru-n vant, sau cand zambea in somn.
Ea, il iubea asa de mult, cat putea sa iubeasca,
Tot ce avea, ea ar fi vrut doar lui sa-i daruiasca.
Adeseori ei se plimbau cu drag pe malul marii,
Prin valul ei alunecau cuprinsi de luciul zarii,
In spuma ei se alergau razand de fericire,
Apoi pe tarm se-mbratisau uniti de-a lor iubire.
Nisiul ei il plamadeau sub trupuri doritoare,
De cate ori se tolaneau in razele de soare.
Castele de nisip faceau cu atata dibacie,
Dar valurile le surpau cand vantul noptii adie.
In seri senine se alintau tainic pe tarmul marii,
Purtati de-amor ei se lasau pe aripa-nserarii.
Se intreceau in nenunii, sub stele scaparande,
Si-si dedicau promisiuni si mangaieri plapande.
Totul era asa divin si plin de armonie,
Destinul le zambea senin, cuprins de-a lor magie.
Stele sclipeau din departari, iar ei priveau la ele,
Vrajita de-a lui sarutari, ea incepu a geme…
Luna-i veghea necontenit in ceasul inserarii,
Cand doua stele s-au zarit cazand pe-ntinsul marii.
Spre unda apei se-ndreptau, se provocau in gluma,
Prin valuri ea inainta, el ii venea din urma,
In luciul apei se zarea cerul privind din umbra,
Cand o strigare s-a auzit, trezind o teama sumbra.
Cu apa marii ea lupta…lupta cu disperare,
Dar forta ei o parasea, si marea-o prinse-n ghiare.
El, sfasiat de-a ei chemare, gasi intr-un sfarsit,
Lipsit de orice rasuflare, un trup nensufletit.
Mergea spre tarm cu trupul ei, ce-i atarna in brate,
Cu pasi impiedicati si grei, lipsit de orice speranta.
Un urlet strabatu spre cer, la fel ca si o fiara,
Striga de disperare el, caci viata-l infioara.
Iar capul ei la pieptul lui, dormea lipsit de viata,
Siroi de lacrimi ce picurau, curgeau pe-a fete fata.
Spre cer striga cu disperare, si o striga pe ea…
Intr-un tarziu o stea rasare, ce …parca il chema.
El isi lua iubita-n brate si se-ndrepta spre mare,
Lipsit de orisice speranta, intra-n a ei hotare.
Cerul era batut cu stele pe-ntregul sau cuprins,
Dar langa una dintre ele o stea s-a mai aprins.

Lillo