Toamna sufletului

E toamnă în sufletul meu,

Un vânt trist şi rece adie…

Durerea mă apasă mereu

Şi totu-i lipsit de armonie.

Privesc orizontul umbrit,

Ghemuită, tăcut printre frunze,

În suflet plâng necontenit,

Ascunsă-i speranţa în roze.

Iar zilele-s tot mai ploioase,

Şi spiritul meu înrobit…

Viziunile-mi sunt ceţoase,

Frunzele-mi curg necontenit.

Pierdută-n nopţi mohorâte

Şi gânduri umbrite de nori,

Suspinele-s tot mai acute,

Singurătatea – îmi dă fiori.

E toamnă în lumea mea,

Si visele-mi cad printre frunze,

Rănită îmi este natura,

Doar vântu-mi adie pe buze.

Lillo