De multe ori imi imaginez ca suntem asemeni unui copac, radacinile noastre sunt valorile noastre si tot ce s-a asimilat si impamantenit in spiritul nostru se rasfrange in ramuri…….

…….. cu cat viata noastra interioara e mai zbuciumata, cu cat trecutul ne face sa privim mai mult in urma si nu dam viata prezentului, cu atat imaginea trunchiului noastru e mai incovoiata, coroana mai golita de viata, florescenta sau roade. Ancorati in trecutul care ne inghite prezentul fara a avea posibilitatea de a ne inalta  faptura si de a privi  zarile de la inaltime,  astfel ne este „sufocata” existenta si mergem mai departe resemnandu-ne si limitandu-ne totodata doar la ceea ce „credem” ca avem acces in „ingustul” nostru orizont.

…….cu cat cuprindem mai mult din esenta adevarului pe care viata ni-l impartaseste, cu cat suntem mai deschisi spre posibilitatile prezente,  cu cat ne cristalizam mai rational nevoile, cu cat cautam sa ne cunoastem locul, valoarea si destinatia, cu cat cautam sa ne eliberam de ceea ce ne frange evolutia,  cu atat ne vom inalta si vom fi capabili nu doar sa admiram intinderea orizontului, ci si sa ii imbratisam stralucirea.