Minunata lumea a plantelor

Florile, o mangaiere duioasa a naturii pt sufletul oricarui admirator. Natura, ne dezmiarda pe noi toti acceptandu-ne cu atata daruire, dezvaluindu-ne in fiecare clipa chipul ei plin de grandoare si care emana o dragoste pura, un tablou plin de viata, parfum, culoare, muzica,  ………….stralucire……..ce ne inunda sufleteste, cuprizandu-ne in imbratisarea ei plina de armonie.

Intr-o pernanenta evolutie spre desavarsire, natura…..a  cautat intotdeauna o modalitate de a comunica cu noi, de a ne dezvalui cata dragoste poate cuprinde „spiritul” ei, cu cata daruire ne hraneste cu viata din viata ei, fiind intr-o permanenta transformare pt a ne putea asigura existenta.

Sufletul nostru a devenit ” surd si orb” de-a lungul timpului, ne-am indepartat atat de mult incat spiritul naturii ne este oarecum strain, consideram ca totul e normal sa fie asa, ca oxigenul, apa, vegetatia……. trebuie sa existe ………  nu-i mai suntem recunoscatori pt tot ce ea ne ofera……si cate ne ofera……… toate bogatiile noastre materiale si nu numai sunt darurile ei………si tot mai vrem fara sa ne oprim ……..in timp ce dorintele/nevoile noastre umane au devenit condamnarea ei la moarte…….ceea ce constientizam sunt doar sacrificiile noastre ….altele nu sunt luate in considerare……..

Pt cei curiosi si dornici sa-si insuseasca „si” un alt mod de perceptie a lumii vegetale…….

Citez

Sursa: http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=tematic&s_id=28778

„Spionii vegetali
04.08.2006 (Arhiva)

* Anul acesta se împlinesc 40 de ani de cînd s-a descoperit că plantele sînt capabile să comunice şi să aibă sentimente

Oamenii cred că povestea despre sentimentele plantelor ţine de science-fiction. Anul acesta se împlinesc 40 de ani de cînd un cercetător american a descoperit că plantele pot comunica între ele, dar şi cu oamenii. Ele nu numai că nu sînt imobile cum s-a crezut secole de-a rîndul, dar transmit şi sentimente, pot fi agresive sau prietenoase, geloase, supărate, fericite, altruiste sau egoiste, au compasiune. Sînt nişte spioni tăcuţi, dar discreţi, care asistă la evenimentele din viaţa noastră. Poate că vegetarienii ar trebui să-şi revizuiască părerea că animalele merită cruţate, iar plantele nu. Lumea vegetală are o viaţă secretă a ei, pe care n-o percepem. Plantele sînt fiinţe la fel de vii ca şi noi, ne simt, ne urmăresc şi încearcă să ne transmită ce au de spus.

 Sufletul lumii vegetale

Fără plante nu am putea nici respira şi nici mînca. Pe dosul fiecărei frunze, 75 de milioane de kmp de ţesuturi vegetale se străduiesc să devoreze gazul carbonic şi să expire oxigen. Din cele 375 de miliarde de tone de hrană care se consumă în fiecare an pe planetă, partea cea mai importantă vine de la plante. Oamenii se simt fericiţi atunci cînd trăiesc înconjuraţi de verdeaţă. Florile ne însoţesc acasă, la serviciu, la evenimente festive. Le oferim dragoste şi respect. Casele noastre se înfrumuseţează cu grădini, oraşele cu parcuri, ţările cu rezervaţii naturale. Sîntem înconjuraţi de plante, dar nu ştim că ele sînt martore la stările noastre sufleteşti. Mai mult, ne judecă, ne avertizează cu privire la nenorocirile ce se vor întîmpla, funcţionează ca nişte veritabile detectoare de minciuni. A purta o conversaţie cu plantele nu trebuie considerat un gest caraghios. O dovedesc numeroasele experimente ştiinţifice.



Plantele se mişcă

Darwin a demonstrat că fiecare cîrcel este înzestrat cu puterea de a se mişca independent de ceilalţi. La începutul secolului XX, biologul vienez Raoul France a emis ideea, şocantă pentru naturaliştii din vremea sa, că plantele se mişcă la fel de liber şi de graţios ca cele mai mlădioase animale, numai că noi nu ne dăm seama de aceasta pentru că mişcarea se petrece într-un ritm mult mai lent decît putem percepe. În perioade de secetă, rădăcinile în căutare de umiditate sparg reţelele de canalizare şi se înfig, cum e cazul lucernei, pînă la 12 metri adîncime, străpungînd obstacolele de beton. O tulpină de secară are circa 13 milioane de radicele, însumînd mai bine de 600 de kilometri. Un cîrcel are nevoie, în medie, de 67 de minute ca să dea un ocol complet spaţiului din jurul său, iar atunci cînd întîlneşte un suport, îi ajung 20 de secunde ca să înceapă să se răsucească în jurul obiectului respectiv. Dacă mutăm o plantă de la locul ei, în mai puţin de o oră îşi va schimba direcţia, în funcţie de noua poziţie.



Viaţa secretă a plantelor

În „Viaţa secretă a plantelor“, cartea care a făcut senzaţie la mijlocul secolului trecut, autorii Peter Thompkins şi Christopher Bird descriu experimentele făcute în acea perioadă pentru a demonstra că plantele au metode de comunicare specifice. S-a descoperit că ele disting sunete pe care urechea omenească nu le poate percepe şi unde luminoase, invizibile pentru om, cum sînt razele infraroşii şi ultraviolete. Plantele sînt sensibile în special la razele X şi la frecvenţa înaltă folosită în transmisiile televizate. Cei doi cercetători au plecat de la concluziile lui France: „plantele sînt înzestrate cu toate atributele fiinţelor vii şi se dovedesc capabile de cele mai violente reacţii cînd sînt maltratate şi de cea mai vie recunoştinţă faţă de cineva care Ie înconjoară cu dragoste şi le îngrijeşte din suflet“. Numai că la vremea aceea studiile publicate de el au fost fie ignorate de specialişti, fie considerate pure elucubraţii.



A ghicit gîndul omului

În 1966, Cleve Backster, cel mai apreciat specialist american în detectarea minciunilor, a conectat unul dintre electrozii poligrafului său la una dintre frunzele unei plante tropicale. Backster era curios să vadă dacă, turnînd apă la rădăcină, planta va reacţiona în vreun fel. Pe bandă, acul poligrafului a lăsat urme care indicau o reacţie similară cu aceea a unei fiinţe umane supuse unui stimul emoţional scurt. Uluit, Backster a înţeles din oscilaţiile specifice ale aparatului, că plantei i-a plăcut apa. Şi-a continuat experimentele. Gîndindu-se ce să mai încerce, Backster şi-a închipuit că arde o frunză. Peniţa a început să deseneze o curbă energică, prelungită în sus. Planta îi ghicise gîndurile şi s-a speriat. Mai tîrziu, Backster s-a prefăcut că vrea să aprindă chibritul. Reacţia a fost nulă. Planta părea că poate face diferenţa între intenţiile reale şi cele simulate.



Şi plantele leşină

Cercetătorul a crezut că e ceva în neregulă cu poligraful, aşa că şi-a echipat laboratorul cu aparatură performantă. A supus la teste asemănătoare peste 25 de specii de plante şi fructe printre care salata verde, ceapa, portocalele şi bananele. Acestea reacţionau nu numai la ameninţările venite din partea cercetătorilor, ci şi în faţa unor pericole potenţiale, ca de exemplu apariţia bruscă a unui cîine în încăpere. „Plantele văd poate mult mai bine fără ochi decît văd oamenii cu ochii“, a conchis el. El a mai observat că atunci cînd o plantă e ameninţată cu distrugerea şi simte acest pericol sau iminenţa unei agresiuni exterioare, se apără „leşinînd“, ca o fiinţă omenească. Backster a conectat un filodendron la galvanometrul T şi a încercat să ghicească care e anul naşterii unui prieten. A început să rostească pe rînd nişte ani. Planta a determinat abaterea acului atunci cînd anul a fost ghicit, semn că a identificat reacţia emoţională a omului la rostirea adevărului.



Cei mai buni detectivi

Încercînd să vadă dacă plantele sînt înzestrate cu memorie, Backster a pus la punct un scenariu în urma căruia trebuia demascat un răufăcător. A aşezat două plante în aceeaşi cameră. Şase poliţişti legaţi la ochi au tras cîte un bileţel dintr-o pălărie. Pe unul din ele scria că poliţistul trebuia să distrugă una dintre plante. Agentul trebuia să comită fapta în cel mai mare secret: singurul martor al crimei trebuia să rămînă cea de-a doua plantă. Planta-martor n-a avut nicio reacţie la poligraf la trecerea celor cinci nevinovaţi prin dreptul ei, dar acul a oscilat nebuneşte la apropierea făptaşului. Cînd o tînără a fost găsită asasinată într-o fabrică din New Jersey, Backster a fost însărcinat de poliţie să investigheze principalii suspecţi cu ajutorul detectorului de minciuni. Backster s-a gîndit să conecteze la poligraf fiecare dintre cele două plante ornamentale care se aflau în biroul unde fusese descoperit cadavrul. Toţi suspecţii au trecut prin încăpere. Plantele n-au reacţionat deloc. Ulterior, s-a găsit ucigaşul. Nu era dintre muncitorii uzinei.



Dragoste la distanţă

Între o plantă şi stăpînul ei pare a se stabili o relaţie afectivă. Folosind cronometre perfect sincronizate, cercetătorul a constatat că plantele lui continuau să reacţioneze la gîndurile care-i treceau prin minte în timp ce se afla în altă încăpere, pe culoar sau chiar pe stradă, la o depărtare considerabilă. Plantele lui au reacţionat pozitiv în clipa cînd el s-a hotărît să se întoarcă acasă la New York, de la 20 de kilometri depărtare. O altă plantă a reacţionat emoţionată în clipa cînd, la o comunicare ştiinţifică, a fost proiectată asistenţei o fotografie a ei. Backster a izolat o planta într-o cutie de plumb. Efectele asupra poligrafului au fost aceleaşi. Poligraful reacţiona şi cînd stăpînul se tăia la deget. Plantele erau sensibile la moartea celulelor. Ba chiar şi la moartea bacteriilor din ţeava chiuvetei atunci cînd cercetătorul a turnat dezinfectant.


Rumoare în lumea ştiinţei

După doi ani şi jumătate, Backster a început experimente mai complicate. A conectat trei plante la trei galvanometre, în trei camere diferite, iar în altă încăpere, a opărit un crevete. Toate cele trei plante au reacţionat în acelaşi moment şi cu maximă violenţă la moartea crevetelui. Această experienţă şi rezultatele au fost consemnate în 1968 în articolul „Dovezi ale unei reacţii primare la vegetale“, din The International Journal of Parapsychology. Acel număr a fost solicitat în tiraj suplimentar. S-a stîrnit o adevărată nebunie în presă şi lumea ştiinţifică. Uluitoarele dezvăluiri ale lui Backster au suscitat un asemenea interes încît în întreaga lume secretarele şi menajerele au început să discute tot felul de intimităţi cu plantele lor. Descoperirea lui Backster a determinat folosirea plantelor în diagnosticarea medicală, investigaţia criminalistică sau în domeniul spionajului. Cu subvenţiile care au început să curgă din toate părţile, Backster şi-a procurat echipamentele cele mai scumpe.



Detectoarele infidelităţii

După Backster, mai mulţi fizicieni, biologi din întreaga lume au început să facă experimente pe plante înregistrîndu-le reacţiile la acţiunea diferiţilor stimuli. Pierre Paul Sauvin, un specialist în electronică din West Petterson, a reuşit să schimbe sensul de deplasare al unui trenuleţ în funcţie de gîndurile şi de emoţiile pe care le transmitea conectat la o plantă. A repetat experienţa în faţa publicului de la Madison din New Jersey. A mai reuşit să aprindă lumina folosind reacţiile plantelor conectate la un comutator. A studiat şi reacţiile la plăcere ale plantelor. A plecat departe cu o iubită, iar plantele au reacţionat la plăcerea lui, declanşînd comutatorul. Putea să devină bogat vînzîndu-şi invenţia soţiilor geloase. Dar descoperirea lui n-a avut succes fiindcă nimeni n-a vrut să investească într-un aparat de depistat infidelităţile. Sauvin a mai reuşit să facă să decoleze un avion miniatural şi să deschidă uşa garajului cu ajutorului gîndului transmis plantelor. Armata americană s-a arătat în sfîrşit interesată, dar rezultatele au rămas secrete.


Vocea cactusului

Doctorul Ken Hashimoto, colaborator al poliţiei japoneze în detectarea minciunilor, auzind de experienţele lui Backster a încercat să dea unui cactus o voce cu ajutorul unui echipament electronic conceput de el. Vocea plantei semăna cu bîzîitul ascuţit al cablurilor de înaltă tensiune. Soţii Hashimoto au reuşit să înveţe planta să numere şi să socotească cu numere pînă la 20. Lucrarea sa „Introducere în percepţia extrasenzorială“ a fost solicitată în 60 de tiraje, iar „Misterele lumii quadridimensionale“, în 80. Chimistul Marcel Vogel din Los Gatos, angajat la firma IBM pe la mijlocul anilor ’50, a rupt două frunze şi în fiecare zi s-a gîndit la ele. La una, sugerîndu-i că e încă în viaţă, la cealaltă, ca la una moartă. După o săptămînă, prima părea abia smulsă de tulpină, cealaltă era uscată. Era convins că e vorba de transfer de „energie psihică“ şi că intenţionalitatea creează un cîmp energetic.



Gelozie vegetală

În primăvara lui 1971, Vogel a început o nouă serie de experienţe. Cerînd unui prieten să transmită nişte gînduri unui filodendron, reacţia plantei s-a stins repede. Prietenul a dezvăluit că s-a gîndit că filodendronul lui de acasă e mult mai frumos. Vogel a conchis că plantele au amor propriu. Ele manifestă aversiune sau simpatie profundă şi faţă de anumiţi oameni. Eileen-Elixir Caddy a dezvoltat o grădină, transformînd-o într-un adevărat Eden, deşi solul era arid. A fost bănuit că uriaşele lui legume sînt obţinute cu îngrăşăminte. Profesorul Lindsay R. Robb, expert în probleme de agricultură al Organizaţiei Naţiunilor Unite, n-a putut da o explicaţie şi totul a fost considerat un mister. În realitate, stăpînul obţinuse rezultatele doar vorbind frumos cu plantele. Pare incredibil, dar aceasta este realitatea: plantele sînt nişte fiinţe vii, cu personalitate proprie. Cleve Backster, cel de la care a pornit totul, este în prezent preşedintele Fundaţiei de cercetări Backster. Într-un interviu realizat în 2003, el afirma: „În fiecare celulă se găseşte un fel de conştiinţă ancestrală. Cîmpul energetic posedă o natură universală, căci îl au toate fiinţele vii“.


Şi plantele ruseşti comunică

Sovieticii au experimentat şi ei capacitatea plantelor de a comunica. În anul 1972, la Institutul de Medicină Clinică şi Experimentală din Novosibirsk, cercetătorii Kaznacheev, Surin şi Mihailova au înregistrat o conversaţie între două culturi de celule identice, dar izolate total printr-un perete de cuarţ. Infestarea uneia dintre culturi cu un virus distrugător a fost însoţită de apariţia unei afecţiuni similare la lotul martor. S-a presupus că transmiterea informaţiei între cele două culturi s-a realizat pe lungimea de undă a radiaţiei ultraviolete, transmisie permisă de cuarţ, dar blocată în cazul folosirii sticlei obişnuite. Celulele nu erau integrate într-un organism şi, în consecinţă, nu existau legături nervoase între ele, care să le permită captarea şi decodificarea informaţiei. În ciuda acestui fapt, comunicarea s-a produs.

Confirmări româneşti

Se pare că printre cele mai răsunătoare rezultate în domeniu sînt cele obţinute de români. Biologul Marioara Godeanu (foto dreapta) a demonstrat că plantele vorbesc între ele, au sentimente şi trăiri afective, asemenea oamenilor. În 1975, a observat cu surprindere că plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanţă de cele supuse experimentului, mureau în număr mai mare decît cele care erau otrăvite efectiv cu substanţe toxice. Planta-martor, cea care asista la execuţia suratei ei, primea un semnal de la condamnata la moarte şi suferea la fel de mult ca şi ea. Concluzia cercetătoarei a fost: „plantele comunică între ele printr-un sistem energo-informaţional, adică îşi transmit una alteia informaţiile prin emisie şi captare de energie“.

Dovezi filmate

Experimentele cercetătoarei au continuat. A înregistrat pe computer reacţia copacilor atunci cînd în pădure a intrat un tăietor de lemne. „Strigătele pădurii se văd pe monitor“, mărturiseşte ea. Marioara Godeanu a făcut două filme, „Dincolo de tăcerea plantelor“ (1981) şi „Sensibilitatea plantelor“ (1982). Televiziunea Română le-a vîndut în 15 ţări, dar în România au fost difuzate trunchiat, la Teleenciclopedia. Lumea a crezut că sînt documentare americane. În realitate, excepţionalele experimente erau româneşti şi au primit o grămadă de premii internaţionale. Unele mai sînt atribuite şi azi, deşi cercetările s-au desfăşurat acum 25 de ani. În timpul filmărilor, plantele au reacţionat oripilate în prezenţa unui operator care consuma alcool.


Cercetări interzise

Unul dintre cei mai buni electronişti români a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic în domeniul obişnuit de frecvenţă. Apoi, s-a introdus metoda grafică de înregistrare pe potenţiometre şi cea de captare în infraroşu. „O modificare energetică tradusă acustic arăta cum plantele ţipă, plîng, cîntă, se bucură“, susţine cercetătoarea. Ea a mai observat că putea prinde posturi de radio şi emisiuni TV în timpul experimentelor cu plante. „Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii noştri: că în timpul războiului, ţăranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof care e un organism viu“. Cercetările n-au putut fi continuate, conducerea vechiului regim nu a aprobat exprimente în domenii pe care le interzisese şi care puteau fi folosite împotriva conducătorilor.


O teorie controversată

Cu toate rezultatele notabile, teoriile cum că plantele emit informaţie sînt privite cu rezerve nu numai pentru nota lor de senzaţional, ci şi pentru motivul că în lumea vegetală nu s-a putut descrie încă o structură nervoasă – singura considerată de ştiinţă ca aptă să prelucreze informaţia. Dar adevărul constatat empiric rămîne incontestabil: un pom, o plantă sau o floare faţă de care, în afară de hrana ce i-o dăm, manifestăm şi tandreţe, are o dezvoltare mult mai prosperă decît dacă avem o atitudine indiferentă sau chiar ostilă. Plantele ne „vorbesc“, chiar dacă nu o fac prin grai articulat.

Şi plantele au amor propriu

Există plante care nu se înghit unele pe altele, nu acceptă să stea în aceeaşi vază sau care se luptă să arate mai arătoase decît celelalte. Iată cele mai cunoscute „antipatii“ şi atracţii între plante: narcisele şi liliacul nu suportă lalele, trandafirii nu se înţeleg cu garoafele, în schimb acceptă pătrunjelul, ceapa şi usturoiul. Lîngă lăcrămioare nu rezistă niciun fel de flori, viţa-de-vie respinge varza, dar îngăduie prezenţa macului. Măslinul nu suportă stejarul, mesteacănul şi pinul sînt bucuroşi să-şi ţină companie unul altuia, sub fagul roşu nu creşte nimic, nucul şi stejarul nu se pot suferi, ridichea cu hreanul se înţeleg de minune. Din punct de vedere chimic, aceste fenomene se bazează pe eliminarea şi asimilarea unor substanţe.


Cititori în viitor

Plantele din experimentele lui Backster s-au dovedit sensibile la evenimente ce erau pe cale să se întîmple. În timpul filmărilor, plantele Măriucăi Godeanu i-au avertizat pe oameni că va exploda un reflector, dar nimeni n-a ştiut să interpreteze semnalul la timp. Oamenii simpli au aflat însă de mult de puterea de anticipare a plantelor. În India creşte o specie numită Arbrus precatorius, care e atît de sensibilă la influenţele electrice şi magnetice încît e consultată de indigeni de secole pentru previziunile meteorologice. Botaniştii de la Kew Gardens din Londra, primii care au cercetat acest aspect, au descoperit că Arbrus precatorius poate fi folosit cu succes la previziuni corecte în privinţa cicloanelor, a uraganelor, tornadelor, cutremurelor de pămînt şi a erupţiilor vulcanice.


Aparatul sincerităţii

Galvanometrul este o componentă a poligrafului (detectorul de minciuni) care, atunci cînd apar imagini sau emoţii în starea unui om, face să oscileze un ac sau o peniţă pe un tambur care se învîrte încet. Acest aparat a fost inventat la sfîrşitul secolului XVIII de un iezuit din Viena, părintele Maximilian Hell, astrolog oficial la curtea împărătesei Maria-Theresa, dar mai tîrziu paternitatea sa a fost atribuită fizicianului Luigi Galvani. Astăzi, galvanometrul este folosit conectat la un circuit electric ce poartă numele de Puntea lui Wheatstone, în onoarea fizicianului englez care a inventat telegrafia fără fir, sir Charles Wheatstone.


Plante melomane

Plantele sînt foarte sensibile la muzică. În Canada, pe marginea lanurilor de grîu, au fost montate difuzoare din care răsună muzică pentru cereale. S-a dovedit că grînele apreciază în mod deosebit muzica clasică, crescînd mai repede şi mai sănătoase şi făcînd mai multe seminţe. Muzica modernă are efecte opuse. La cîntecul Mariei Tănase, „Cine iubeşte şi lasă“, plantele Marioarei Godeanu au reacţionat cu o sensibilitate acută, simţind emoţia transmisă de cîntăreaţă.”