Frumusetea naturii este egalata numai de frumusetea sufletului. Victor Hugo

Maretia naturii poate intretine in noi acea frumusete autentica a vietii pe care o data ce o cunoastem o vom iubi si cauta in permanenta. Noi, trebuie sa vrem sa ii acordam atentia cuvenita si sa o lasam sa ne inspire in tot ceea ce facem. Aceasta iubire se manifesta in spiritul nostru prin atingeri ce ne dezvaluie ca „simplitatea” fiecarei fiinte, frumusetea fiecarei privelisti pline de verdeata sau tablou decorat de spiritul naturii, trezeste in noi trairi inaltatoare, schimbul de sentimente si dialogul ce il purtam cu natura se face prin suflet, cuvintele pierzandu-si insemnatatea.

Natura, este maestrul cel mai initiat care ne poate calauzi in drumul nostru spre autocunoastere si autocontrol, secretul si valorile vietii se afla intiparit  in sufletul ei, cautand sa ii cunoastem si intelegem procesul de evolutie, manifestare si mesajele pe care ni le transmite in permanenta vom afla raspunsuri pe care le cautam dintotdeauna, insa…trebuie sa invatam cum sa le „observam” fara sa ii suprimam frumusetea.

Pot spune ca pentru mine natura este raiul pe care Dumnezeu ni l-a daruit din dorinta de a isi face simtita si mai puternic dragostea infinita ce ne-o poarta, atat timp cat vrem sa ii admitem existenta. Mi-as dori sa pot cuprinde in fiinta mea fiecare particica pe care natura o poate infatisa in toata aspectele ei, insa e imposibil sa ii pot cuprinde „necuprinsul”, dar caut sa ii pretuiesc, atat cat pot deocamdata, multumindu-i pentru daruirea ei si dragostea cu care ne tine in viata.

Invat in fiecare zi sa ma bucur de fiecare zvacnire de viata pe care natura\universul o intretine in tot, sa constientizez efortul ei de a lupta in fiecare secunda pentru a supravietuii si a-si dezvalui maretia,  sa vizualizez efortul fiecarui fir de iarba ce lupta sa se inalte, a fiecarei frunze care se deschide spre a fi mangaiata de lumina si caldura, a fiecarei flori care asteapta sarutarea si imbratisarea soarelui, ademenind prin mireasma si frumusetea ei curtoazia miilor de insecte ce isi au rolul lor in misiunea pe care intreaga natura o urmeaza in drumul spre  desavarsirea si implinirea planului divin.

Fiecare fiinta care completeaza tabloul naturii este importanta si isi are rolul ei bine stabilit, fiecare clipa e o provocare pentru supravietuire, aceasta lupta a naturii in toate aspectele ei consider ca are un grad inalt de demnitate pe care oamenii ar trebui sa si-l insuseasca si sa inteleaga ca universul isi are legile lui „morale” de la care daca ne abatem ajungem sa ne condamnam propria existenta.

E uimitor sa constientizezi cum natura cauta sa comunice in fiecare clipa cu noi, sa intelegem ca ne iubeste si ne poarta la sanul ei pretutindeni, ne inconjoara cu daruire si ne tolereaza de cele mai multe ori cand o ranim. Toate fiintele vii suntem parte din ea, legile ei sunt uneori dure, depasind puterea noastra de intelegere, insa acestea, de multe ori, sunt provocate de noi insine si de lipsa noastra de apreciere a darului vietii asa cum este stabilit de divinitate. Ea cauta, cat ii sta in putere, sa remedieze greselile noastre si sa ne atentioneze ca nu aceasta e calea prin care trebuie sa ajungem la esenta adevarului ascuns. Dorinta noastra de a deveni noi insine creatori a starnit, de multe ori, in spiritul naturii forte pe care nici noi nu le putem controla asa cum am dori si care se intorc impotriva a tot ce e viu, perturband echilibrul vietii in toate aspectele ei.

“What if the point of life has nothing to do with the creation of an ever-expanding region of control? What if the point is not to keep at bay all those people, beings, objects and emotions that we so needlessly fear? What if the point instead is to let go of that control? What if the point of life, the primary reason for existence, is to lie naked with your lover in a shady grove of trees? What if the point is to taste each other’s sweat and feel the delicate pressure of finger on chest, thigh on thigh, lip on cheek? What if the point is to stop, then, in your slow movements together, and listen to the birdsong, to watch the dragonflies hover, to look at your lover’s face, then up at the undersides of leaves moving together in the breeze? What if the point is to invite these others into your movement, to bring trees, wind, grass, dragonflies into your family and in so doing abandon any attempt to control them? What if the point all along has been to get along, to relate, to experience things on their own terms? What if the point is to feel joy when joyous, love when loving, anger when angry, thoughtful when full of thought? What if the point from the beginning has been to simply be?”
Derrick Jensen, A Language Older Than Words