Black Stork live webcam – Ciconia nigra. Ultimate reality show.
Category: Sufletul Naturii
Natura ….un freamat perpetuu a tot ce o alcatuieste; viata, materie, culoare, muzica, dans, emotie…..
….sa invatam „sa ne bucuram de viata” asa cum este….. sau de ce nu…. sa avem curajul sa ii fortam limitele, noi alegem cu ce ne hranim sufletul si unde se opresc „orizonturile” ce vrem sa le atingem, simtim, traim…. Libertatea ne-o ingradim sau ne-o insusim prin dorintele si deciziile noastre, luptam sau ne resemnam…doar de noi depinde. Materia isi are limitele ei lumesti, insa spiritul ne poate purta spre profunzimi ale existentei pana intracolo incat totul in jur devine o atingere a Divinitatii.
Cholla, calul-pictor, va avea propria expozitie la Venetia
Cholla, calul care picteaza, va avea propria expozitie la Venetia, in primavara lui 2009, scrie The Telegraph. Picturile ‘artistului’ se vand cu nu mai putin de $2000 bucata si au fost achizitonate de oameni din lumea intreaga, chiar si de catre vedete. Cholla a fost botezat dupa numele unui cactus si este un mustang de 23 de ani si se afla in proprietatea unei balerine din Reno, Nevada.
Animalul isi foloseste gura pentru a tine pensula. Din ‘gura’ animalului ies opere de arta minunate, abstracte si frumos colorate. Totul a inceput dintr-o joaca. Proprietarii ii vopseau gardul padocului, iar Cholla s-a aratat foarte interesat. I-au dat si lui o pensula si… restul este istorie. Proprietara ii pune vopseaua pe sevalet si inmoaie pensula, dar aici se incheie interventia ei in pictura. Cateodata animalul mai darama sevaletul si ii cere ajutor stapanei, din priviri, dar cam atat cu amestecul in treaba artistului. Balerina declara: ‘Credeam ca un faimos artist s-a reincarnat in Cholla, dar m-am lamurit, este doar un cal care adora sa picteze’. Opera lui Cholla a primit foarte multe aprecieri din partea oamenilor de specialitate si, ca o recunoastere a talentului, va avea propria expozitie la Venetia, in primavara anului urmator.
Intrebare: ati incercat asa ceva cu animalele pe care le aveti in casa ? Poate aveti si dumneavoastra un Dali acasa si nu stiti…
Exista si un site: http://www.artistisahorse.com/
Napoleon, calul care picteaza
Napoleon este un armasar superb, in varsta de 4 ani, din rasa Frizian, si „manuieste” pensulele cu un talent rar intalnit.
Operele calului amator de arta, care se dovedeste poate la fel de talentat ca Picasso, au fost expuse si la Galeria Mutt din Barcelona, trei dintre panzele sale fiind vandute cu preturi cuprinse intre 3.300 si 6.000 de euro.
Cunoscuti pentru docilitatea lor si pentru usurinta cu care pot fi dresati, caii Frizian au dovedit ca pot fi invatati sa creeze si opere de arta.
Pentru a-si exprima talentul innascut, Napoleon este ajutat de artistul Sergio Caballero care ii pregateste panzele si-i pune la „indemana” penelul pe care calul-pictor il prinde intre dinti ca, apoi, sa lase tuse impresionante de culoare, uneori demne de un profesionist.
Video: http://www.youtube.com/embed/zrty4ac6xkM
Sursa:http://drumetiimontane.ro/articole/diverse/napoleon-calul-care-picteaza-vezi-video
Minunile d-nei Marioara Godeanu
Motto : “Toate structurile vii şi nevii sunt pătrunse de spiritul lui Dumnezeu”
Doamna Marioara Godeanu este un distins biolog. Eminent cercetator si profesor, are studii si realizari de valoare internationala, recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale lumii: un dulap plin cu titluri, diplome si medalii. Cu toate astea, prin natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degraba o mare maestra a alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in retorte minuni: o piramida construita dupa proportia piramidei lui Keops, in care apa se purifica de la sine si vegetatia creste mai repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe premii internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem perfectionat de transmitere si receptare de informatii (plantele vorbesc intre ele, au sentimente si trairi afective, rad de bucurie si plang de durere, asemenea oamenilor). Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de dincolo de granitele stiintei, o realitate pe care tot mai multi savanti ai mileniului o recunosc: prezenta Creatorului Unic in toate formele de manifestare ale materiei din Univers.
Alarma in lumea plantelor
Nu trageti in flori
– Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti miracole. De pilda: ca va puneti mainile deasupra unor pietre si ele incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului…
– Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si concentrare poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o au pietrele.
– Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput? Ce v-a facut sa credeti ca plantele sunt fiinte vii?
– Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente care priveau testele de toxicitate efectuate asupra plantelor. Atunci am observat cu surprindere ca plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanta de plantele supuse experimentului, mureau in numar mai mare decat cele care erau otravite efectiv. La inceput, am crezut ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc substantele. Dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca planta-martor, cea care asista la „executia” suratei ei, primea un semnal de la „condamnata la moarte” si suferea la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta este obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informatiei intre structurile vii, respectiv – comunicarea intre plante. Am reluat imediat experimentele in conditii speciale (sa nu fie nici un factor care sa perturbe desfasurarea lor) si, mergand din aproape in aproape, am ajuns pana la folosirea metodei de captare a imaginii in infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele comunica intre ele printr-un sistem energo-informational, adica isi transmit una alteia informatiile prin emisie si captare de energie.
– Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs.?
– Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu apare un halou care se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar foarte important este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata prin polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata. Haloul, aura energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de marginea frunzei). Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi, in camere special climatizate, ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, intr-adevar, aceste plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult, literatura de specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra intr-o padure (taietori de lemne, de pilda), padurea este deja informata de aparitia sa. In conditiile tehnologiilor moderne, aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin conectarea senzorilor la un computer. Strigatele padurii se vad pe ecran.
– Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii, intorcandu-se acasa incarcate de premii: „Dincolo de tacerea plantelor” si „Sensibilitatea plantelor”. Cum ati izbutit sa le duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la inceputul deceniului trecut? V-a trebuit mult curaj…
– Intr-adevar, primul a fost realizat in 81, iar al doilea a fost aprobat in august 82, chiar dupa scandalul cu Miscarea Transcendentala. Eu nu faceam parte din grupul transcendentalilor, dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul Milcu, am lucrat cu foarte multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste ciudata. Chiar si noi ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul. Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu tot. „Sensibilitatea plantelor” era mai mult decat o bomba, mult mai mult decat avusesem noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar ni s-a dat voie sa-l trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a intors cu Marele Premiu. In privinta primului film („Dincolo de tacerea plantelor”), Televiziunea Romana l-a vandut cam in 15 tari. Pe post, a intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia. Si pentru ca numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: „Ce film american grozav au dat despre plante!”. Pe noi ne-a umflat si rasul, dar si plansul, pentru ca filmul era al nostru.
Un calau demascat
– Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?
– Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar eram toti tineri si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza. Filmam si experimentam in acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie (se faceau teste cu copiii care aveau deficiente auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul „Alexandru Sahia”, cu regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si consideratie. Am lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca o camera de luat vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi iesit inca un film extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles). De exemplu, la un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam placea sa bea si din cauza asta se modifica semnalul plantelor. Apoi, muscatul unei rosii (rosia e si ea un organism viu) a dat un semnal fantastic. Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare. Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine, pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul cine urma sa fie „tortionarul” si lucrul acesta se vede pe film. Dar apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama, deasupra mea a explodat un bec de iod. Am realizat atunci ca anticipasera accidentul (receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice – incalzirea becului). Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc. Dupa cateva zile, am descoperit chiar cioburi de sticla in pielea capului, dar am fost asa de incantati de faptul ca plantele sesizasera intamplarea, incat nu ne-am mai controlat sa vedem daca am patit ceva. Nu stiu daca mai exista filmul nostru, originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid.
– Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni…
– Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana la cele psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie, patologie umana (semnalele respective au fost date in film). Pe de alta parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei), plantele pe care le vedeti aici, in laborator, prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris, unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o retransmitea, dar avea si capacitatea de a selecta frecventa pe care primea semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii nostri: ca in timpul razboiului, taranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere a informatiei. Toate experimentele acestea ne-au determinat la un moment dat sa introducem un program de cercetare, dar n-am reusit, deoarece se facea apel la metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea.
Florile melomane
– Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene? Primesc si transmit semnale?
– Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile noastre organisme interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu cumva aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii.Si atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna Elena Cernei, privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai, ea canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului, in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand. Ei bine, semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile! Imi amintesc ca la realizarea filmului „Sensibilitatea plantelor” s-a petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei Tanase, Cine iubeste si lasa (interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic), plantele reactionau cu o sensibilitate acuta, mai ales la incantatia „Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa”; aproape ca simteai durerea in reactia lor. Dupa demonstratiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si ea cantareata de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul). Incet, incet, in jurul nostru s-au strans foarte multi specialisti si au inceput sa apara fundamentari ale celor descoperite de noi. In 1987, am luat premiul revistei „Flacara” pentru „atestarea fenomenului de comunicare la plante”, desi la acea data ni se interzisese, deja, cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un subiect periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea informatiei pe care o furnizeaza in general materia, pana la nivelul transmiterii de la distanta a informatiei – e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca lucrurile acestea existau in literatura de specialitate din lume, dar accesul la ea a fost foarte dificil pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci cand am putut folosi si noi acele surse de informatie, ca desi noi modificasem conditiile de experimentare in comparatie cu occidentalii, ajunsesem mai aproape de metodologia care sa evidentieze asemenea fenomene.
Un singur tipar in tot Universul: spiritul divin
– Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu ghiveciul de flori melomane sub brat?
– Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre de-acasa o muzica lipsita de agresivitate, clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine, si plantelor noastre din apartament. Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum „infloreste” aura, ca vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand planta se bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand. De fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru, chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi.
– Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si lumea plantelor este vie, ca vorbeste si simte la fel ca si noi?
– Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu putem face orice. A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui sentiment al responsabilitatii, pentru ca descoperi ca poti influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si invers, actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta asupra vietii tale. Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii, a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne inconjoara, confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic.
– Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu? – In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa… Noi, toti, am fost crescuti in ideea de evolutionism si consideram ca Universul porneste de la simplu la complex, dupa care, probabil, exista un colaps si reincepe un alt ciclu. Sunt o multime de teorii in acest sens. As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului evolutionist merg din punct de vedere logic pana la nivelul de maimuta. Dar de la maimuta la om, acest hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga, lipsa de dovezi, ne face sa ne intrebam cum a aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot timpul de intrebari si raspunsuri, s-a pus problema existentei campului fundamental, a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model informational, adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e in toate. Eu sunt convinsa de existenta sa. E mai putin relevant pentru dvs. daca va spun asta. Important este ca, intr-adevar, exista acel cineva care iti programeaza de la inceput viata. De aici apare ideea de determinism, de aici apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari.
Piramida de la Pitesti
„E bine ca omul sa traiasca acolo unde a baut prima apa”
– O alta realizare „miraculoasa” care va apartine este si piramida de la Pitesti, construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti acordul autoritatilor comuniste, in legatura cu o idee atat de noua si de „bizara”?
– Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani. Stiu numai ca ministrul Florescu Mihai, care era la Consiliul National de Stiinta si Tehnologie, a vazut modelul facut de mine in miniatura (pe care il foloseam pentru studiul efectului de piramida) si m-a intrebat daca nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai mare. M-am mirat si eu cand am zis: „Sigur ca da” si, desi nu ma pricepeam la constructii, piramida a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti, care au realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida lui Keops, respectand toti parametrii piramidei din Egipt. Cu toate ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am fost mirata sa constat ca am fost sprijinita in acea perioada de o serie de personalitati din domeniul politic, oameni foarte pasionati in intimitatea lor de asemenea domenii de cunoastere. Cert este ca piramida a fost terminata cu bine in 1985. Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a oferit sa o viziteze, dar toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata. Cuplul prezidential a trecut numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie obisnuita. Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii unor organisme (alge, bacterii) asupra apelor uzate, pentru purificarea lor. S-au facut si multe studii privind fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor, studii de germinare rapida, de accelerare a proceselor de crestere. Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti a fost pentru a demonstra efectul de forma (al piramidei) asupra apei. In piramida, apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum sunt apele plate, necontaminate. Pe masura ce se adauga in molecula de apa cate o particula – ca e de metal, ca e de nemetal sau saruri – i se schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei, care duce la o deformare a actiunii sale. Apa este, si ea, purtatoare de informatie. Aceasta este de altfel una din temele noastre de cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte.
– Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se lucra acolo? – Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea. De ce? Pentru a nu vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate in mediatizarea acestui proiect. In toata aceasta activitate, un mare ajutor am primit din partea colectivului de acolo, fara de care n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor speciale care se petrec in interiorul piramidei (metoda de scanare pe un computer, realizata de doi colegi ingineri, arata ca dincolo de imaginea fotografica a piramidei se mai vad si alte imagini, care se datoreaza existentei unui alt tip de informatii), timpul maxim de lucru acolo este de doua ore pe zi.
– Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii?
– Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o construim. A fost o surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa ridicam la Pitesti o replica a piramidei lui Keops, la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva, in 1992, am luat medalia de argint; tot in acelasi an, la Budapesta, ni s-a dat medalia de aur pentru activitatea in ecologie, iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International de Inventica de la Nrnberg, Germania, unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64 de tari prezente acolo, ca grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar, intre timp, noi realizasem inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii militare auto-moto 02210 din Bucuresti, asa ca si aceasta realizare a fost rasplatita prin Marele Premiu de la Nrnberg si prin cele doua medalii de aur primite. A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala, prilej cu care juriul a tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit netinand cont pana acum de potentialul uman al Romaniei.
– Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas peste hotare, in atatea calatorii pe care le-ati facut? Ce v-a tinut aici?
– In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste socialiste. Functiona, probabil, un sistem de garantie. Am pierdut, astfel, doua burse, una oferita de Suedia, in programul international de energie, si o bursa in Germania. In octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care pentru mine a fost extraordinar, vreau sa va spun ca pentru cercetarea chineza am un deosebit respect. Dupa aceea, in 90, am fost invitata in Grecia si asa a inceput, intr-un fel, iesirea mea in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-a tentat niciodata. Poate e si varsta; dar nu stiam cum sa „tropai” sa ajung mai repede acasa. Si nici sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un an de zile in Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil nemtesc (Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aceasta aventura. Si eu, si el, suntem mai putin aventurieri in viata si mai mult in stiinta, aici, da, suntem chiar foarte aventurieri. Si pe urma, stiti cum spunea Coanda: „E bine ca omul sa traiasca acolo de unde a baut prima apa!” (e vorba de memoria apei, un alt subiect care m-a pasionat si despre care am putea purta o discutie separata). Dimpotriva, la expozitiile si saloanele de inventica la care am fost, am simtit chiar o nuanta de nationalism care nu imi e caracteristica, in sensul ca simteam nevoia sa demonstrez ce facem noi aici si ca nu-mi e rusine ca sunt romanca. Nivelul potentialului creator in Romania este destul de ridicat, si eu sunt foarte multumita de studentii pe care ii am. Se ridica o generatie in care am foarte mare incredere. Sunt sigura ca nivelul cercetarii romanesti va fi sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni sunt in numar suficient de mare, ca eu sa fiu optimista.
Corina Pavel
Sursa: http://www.formula-as.ro/2004/613/diverse-13/minunile-d-nei-marioara-godeanu-4977
Frumusetea naturii este egalata numai de frumusetea sufletului. Victor Hugo
Maretia naturii poate intretine in noi acea frumusete autentica a vietii pe care o data ce o cunoastem o vom iubi si cauta in permanenta. Noi, trebuie sa vrem sa ii acordam atentia cuvenita si sa o lasam sa ne inspire in tot ceea ce facem. Aceasta iubire se manifesta in spiritul nostru prin atingeri ce ne dezvaluie ca „simplitatea” fiecarei fiinte, frumusetea fiecarei privelisti pline de verdeata sau tablou decorat de spiritul naturii, trezeste in noi trairi inaltatoare, schimbul de sentimente si dialogul ce il purtam cu natura se face prin suflet, cuvintele pierzandu-si insemnatatea.
Natura, este maestrul cel mai initiat care ne poate calauzi in drumul nostru spre autocunoastere si autocontrol, secretul si valorile vietii se afla intiparit in sufletul ei, cautand sa ii cunoastem si intelegem procesul de evolutie, manifestare si mesajele pe care ni le transmite in permanenta vom afla raspunsuri pe care le cautam dintotdeauna, insa…trebuie sa invatam cum sa le „observam” fara sa ii suprimam frumusetea.
Pot spune ca pentru mine natura este raiul pe care Dumnezeu ni l-a daruit din dorinta de a isi face simtita si mai puternic dragostea infinita ce ne-o poarta, atat timp cat vrem sa ii admitem existenta. Mi-as dori sa pot cuprinde in fiinta mea fiecare particica pe care natura o poate infatisa in toata aspectele ei, insa e imposibil sa ii pot cuprinde „necuprinsul”, dar caut sa ii pretuiesc, atat cat pot deocamdata, multumindu-i pentru daruirea ei si dragostea cu care ne tine in viata.
Invat in fiecare zi sa ma bucur de fiecare zvacnire de viata pe care natura\universul o intretine in tot, sa constientizez efortul ei de a lupta in fiecare secunda pentru a supravietuii si a-si dezvalui maretia, sa vizualizez efortul fiecarui fir de iarba ce lupta sa se inalte, a fiecarei frunze care se deschide spre a fi mangaiata de lumina si caldura, a fiecarei flori care asteapta sarutarea si imbratisarea soarelui, ademenind prin mireasma si frumusetea ei curtoazia miilor de insecte ce isi au rolul lor in misiunea pe care intreaga natura o urmeaza in drumul spre desavarsirea si implinirea planului divin.
Fiecare fiinta care completeaza tabloul naturii este importanta si isi are rolul ei bine stabilit, fiecare clipa e o provocare pentru supravietuire, aceasta lupta a naturii in toate aspectele ei consider ca are un grad inalt de demnitate pe care oamenii ar trebui sa si-l insuseasca si sa inteleaga ca universul isi are legile lui „morale” de la care daca ne abatem ajungem sa ne condamnam propria existenta.
E uimitor sa constientizezi cum natura cauta sa comunice in fiecare clipa cu noi, sa intelegem ca ne iubeste si ne poarta la sanul ei pretutindeni, ne inconjoara cu daruire si ne tolereaza de cele mai multe ori cand o ranim. Toate fiintele vii suntem parte din ea, legile ei sunt uneori dure, depasind puterea noastra de intelegere, insa acestea, de multe ori, sunt provocate de noi insine si de lipsa noastra de apreciere a darului vietii asa cum este stabilit de divinitate. Ea cauta, cat ii sta in putere, sa remedieze greselile noastre si sa ne atentioneze ca nu aceasta e calea prin care trebuie sa ajungem la esenta adevarului ascuns. Dorinta noastra de a deveni noi insine creatori a starnit, de multe ori, in spiritul naturii forte pe care nici noi nu le putem controla asa cum am dori si care se intorc impotriva a tot ce e viu, perturband echilibrul vietii in toate aspectele ei.
“What if the point of life has nothing to do with the creation of an ever-expanding region of control? What if the point is not to keep at bay all those people, beings, objects and emotions that we so needlessly fear? What if the point instead is to let go of that control? What if the point of life, the primary reason for existence, is to lie naked with your lover in a shady grove of trees? What if the point is to taste each other’s sweat and feel the delicate pressure of finger on chest, thigh on thigh, lip on cheek? What if the point is to stop, then, in your slow movements together, and listen to the birdsong, to watch the dragonflies hover, to look at your lover’s face, then up at the undersides of leaves moving together in the breeze? What if the point is to invite these others into your movement, to bring trees, wind, grass, dragonflies into your family and in so doing abandon any attempt to control them? What if the point all along has been to get along, to relate, to experience things on their own terms? What if the point is to feel joy when joyous, love when loving, anger when angry, thoughtful when full of thought? What if the point from the beginning has been to simply be?”
― Derrick Jensen, A Language Older Than Words
uf……….am gasit pe cineva mai boldit ca mine =))
„Nivelul de civilizatie al unei natiuni este dat de atitudinea fata de animale!” Mahatma Gandhi
Arunci cand interactionam sufleteste cu tot ce ne inconjoara, vom descoperi ca prietenia care prinde viata si izvoraste din fiinta noastra nu tine cont de gen, rasa, specie.
„Limbajul prieteniei nu consta in vorbe ci in intelesuri.”
Henry David Thoreau
Henry David Thoreau
Frumusetea nu se masoara prin cantitatea ei. O singura floare scoate in evidenta un copac mare. O singura stea ofera armonie imensitatii cerului intunecat. (Rabindranath Tagore)
.….atunci cand imi simt fiinta coplesita de tristete, datorita luptelor pe care viata le intretine in suflet mai mult sau mai putin voit, ……caut sa evadez sufleteste…..vizualizand tot ceea ce fizic e mai greu de patruns sau de atins, sa constientizez minunea a tot ce exista si sa-i inspir prufunzimea, sa ma las cuprinsa de sublimul din ceea ce ma inconjoara….. in acel moment intreaga mea fiinta e coplesita de miracolul vietii, simt cum intreg universul se contureaza in fiinta mea si renaste speranta, in acel moment sentimentul de plenitudine imi armonizeaza spiritul iar sufletul imi plange de fericire cand toata aceasta forta profunda il invaluie………dorind sa pot impartasi sau sa darui aceste trairi fiecarei fiinte existente ………
Minunata lumea a plantelor
Florile, o mangaiere duioasa a naturii pt sufletul oricarui admirator. Natura, ne dezmiarda pe noi toti acceptandu-ne cu atata daruire, dezvaluindu-ne in fiecare clipa chipul ei plin de grandoare si care emana o dragoste pura, un tablou plin de viata, parfum, culoare, muzica, ………….stralucire……..ce ne inunda sufleteste, cuprizandu-ne in imbratisarea ei plina de armonie.
Intr-o pernanenta evolutie spre desavarsire, natura…..a cautat intotdeauna o modalitate de a comunica cu noi, de a ne dezvalui cata dragoste poate cuprinde „spiritul” ei, cu cata daruire ne hraneste cu viata din viata ei, fiind intr-o permanenta transformare pt a ne putea asigura existenta.
Sufletul nostru a devenit ” surd si orb” de-a lungul timpului, ne-am indepartat atat de mult incat spiritul naturii ne este oarecum strain, consideram ca totul e normal sa fie asa, ca oxigenul, apa, vegetatia……. trebuie sa existe ……… nu-i mai suntem recunoscatori pt tot ce ea ne ofera……si cate ne ofera……… toate bogatiile noastre materiale si nu numai sunt darurile ei………si tot mai vrem fara sa ne oprim ……..in timp ce dorintele/nevoile noastre umane au devenit condamnarea ei la moarte…….ceea ce constientizam sunt doar sacrificiile noastre ….altele nu sunt luate in considerare……..
Pt cei curiosi si dornici sa-si insuseasca „si” un alt mod de perceptie a lumii vegetale…….
Citez
Sursa: http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=tematic&s_id=28778
„Spionii vegetali
04.08.2006 (Arhiva)
* Anul acesta se împlinesc 40 de ani de cînd s-a descoperit că plantele sînt capabile să comunice şi să aibă sentimente
Oamenii cred că povestea despre sentimentele plantelor ţine de science-fiction. Anul acesta se împlinesc 40 de ani de cînd un cercetător american a descoperit că plantele pot comunica între ele, dar şi cu oamenii. Ele nu numai că nu sînt imobile cum s-a crezut secole de-a rîndul, dar transmit şi sentimente, pot fi agresive sau prietenoase, geloase, supărate, fericite, altruiste sau egoiste, au compasiune. Sînt nişte spioni tăcuţi, dar discreţi, care asistă la evenimentele din viaţa noastră. Poate că vegetarienii ar trebui să-şi revizuiască părerea că animalele merită cruţate, iar plantele nu. Lumea vegetală are o viaţă secretă a ei, pe care n-o percepem. Plantele sînt fiinţe la fel de vii ca şi noi, ne simt, ne urmăresc şi încearcă să ne transmită ce au de spus.
Sufletul lumii vegetale
Fără plante nu am putea nici respira şi nici mînca. Pe dosul fiecărei frunze, 75 de milioane de kmp de ţesuturi vegetale se străduiesc să devoreze gazul carbonic şi să expire oxigen. Din cele 375 de miliarde de tone de hrană care se consumă în fiecare an pe planetă, partea cea mai importantă vine de la plante. Oamenii se simt fericiţi atunci cînd trăiesc înconjuraţi de verdeaţă. Florile ne însoţesc acasă, la serviciu, la evenimente festive. Le oferim dragoste şi respect. Casele noastre se înfrumuseţează cu grădini, oraşele cu parcuri, ţările cu rezervaţii naturale. Sîntem înconjuraţi de plante, dar nu ştim că ele sînt martore la stările noastre sufleteşti. Mai mult, ne judecă, ne avertizează cu privire la nenorocirile ce se vor întîmpla, funcţionează ca nişte veritabile detectoare de minciuni. A purta o conversaţie cu plantele nu trebuie considerat un gest caraghios. O dovedesc numeroasele experimente ştiinţifice.
Plantele se mişcă
Darwin a demonstrat că fiecare cîrcel este înzestrat cu puterea de a se mişca independent de ceilalţi. La începutul secolului XX, biologul vienez Raoul France a emis ideea, şocantă pentru naturaliştii din vremea sa, că plantele se mişcă la fel de liber şi de graţios ca cele mai mlădioase animale, numai că noi nu ne dăm seama de aceasta pentru că mişcarea se petrece într-un ritm mult mai lent decît putem percepe. În perioade de secetă, rădăcinile în căutare de umiditate sparg reţelele de canalizare şi se înfig, cum e cazul lucernei, pînă la 12 metri adîncime, străpungînd obstacolele de beton. O tulpină de secară are circa 13 milioane de radicele, însumînd mai bine de 600 de kilometri. Un cîrcel are nevoie, în medie, de 67 de minute ca să dea un ocol complet spaţiului din jurul său, iar atunci cînd întîlneşte un suport, îi ajung 20 de secunde ca să înceapă să se răsucească în jurul obiectului respectiv. Dacă mutăm o plantă de la locul ei, în mai puţin de o oră îşi va schimba direcţia, în funcţie de noua poziţie.
Viaţa secretă a plantelor
În „Viaţa secretă a plantelor“, cartea care a făcut senzaţie la mijlocul secolului trecut, autorii Peter Thompkins şi Christopher Bird descriu experimentele făcute în acea perioadă pentru a demonstra că plantele au metode de comunicare specifice. S-a descoperit că ele disting sunete pe care urechea omenească nu le poate percepe şi unde luminoase, invizibile pentru om, cum sînt razele infraroşii şi ultraviolete. Plantele sînt sensibile în special la razele X şi la frecvenţa înaltă folosită în transmisiile televizate. Cei doi cercetători au plecat de la concluziile lui France: „plantele sînt înzestrate cu toate atributele fiinţelor vii şi se dovedesc capabile de cele mai violente reacţii cînd sînt maltratate şi de cea mai vie recunoştinţă faţă de cineva care Ie înconjoară cu dragoste şi le îngrijeşte din suflet“. Numai că la vremea aceea studiile publicate de el au fost fie ignorate de specialişti, fie considerate pure elucubraţii.
A ghicit gîndul omului
În 1966, Cleve Backster, cel mai apreciat specialist american în detectarea minciunilor, a conectat unul dintre electrozii poligrafului său la una dintre frunzele unei plante tropicale. Backster era curios să vadă dacă, turnînd apă la rădăcină, planta va reacţiona în vreun fel. Pe bandă, acul poligrafului a lăsat urme care indicau o reacţie similară cu aceea a unei fiinţe umane supuse unui stimul emoţional scurt. Uluit, Backster a înţeles din oscilaţiile specifice ale aparatului, că plantei i-a plăcut apa. Şi-a continuat experimentele. Gîndindu-se ce să mai încerce, Backster şi-a închipuit că arde o frunză. Peniţa a început să deseneze o curbă energică, prelungită în sus. Planta îi ghicise gîndurile şi s-a speriat. Mai tîrziu, Backster s-a prefăcut că vrea să aprindă chibritul. Reacţia a fost nulă. Planta părea că poate face diferenţa între intenţiile reale şi cele simulate.
Şi plantele leşină
Cercetătorul a crezut că e ceva în neregulă cu poligraful, aşa că şi-a echipat laboratorul cu aparatură performantă. A supus la teste asemănătoare peste 25 de specii de plante şi fructe printre care salata verde, ceapa, portocalele şi bananele. Acestea reacţionau nu numai la ameninţările venite din partea cercetătorilor, ci şi în faţa unor pericole potenţiale, ca de exemplu apariţia bruscă a unui cîine în încăpere. „Plantele văd poate mult mai bine fără ochi decît văd oamenii cu ochii“, a conchis el. El a mai observat că atunci cînd o plantă e ameninţată cu distrugerea şi simte acest pericol sau iminenţa unei agresiuni exterioare, se apără „leşinînd“, ca o fiinţă omenească. Backster a conectat un filodendron la galvanometrul T şi a încercat să ghicească care e anul naşterii unui prieten. A început să rostească pe rînd nişte ani. Planta a determinat abaterea acului atunci cînd anul a fost ghicit, semn că a identificat reacţia emoţională a omului la rostirea adevărului.
Cei mai buni detectivi
Încercînd să vadă dacă plantele sînt înzestrate cu memorie, Backster a pus la punct un scenariu în urma căruia trebuia demascat un răufăcător. A aşezat două plante în aceeaşi cameră. Şase poliţişti legaţi la ochi au tras cîte un bileţel dintr-o pălărie. Pe unul din ele scria că poliţistul trebuia să distrugă una dintre plante. Agentul trebuia să comită fapta în cel mai mare secret: singurul martor al crimei trebuia să rămînă cea de-a doua plantă. Planta-martor n-a avut nicio reacţie la poligraf la trecerea celor cinci nevinovaţi prin dreptul ei, dar acul a oscilat nebuneşte la apropierea făptaşului. Cînd o tînără a fost găsită asasinată într-o fabrică din New Jersey, Backster a fost însărcinat de poliţie să investigheze principalii suspecţi cu ajutorul detectorului de minciuni. Backster s-a gîndit să conecteze la poligraf fiecare dintre cele două plante ornamentale care se aflau în biroul unde fusese descoperit cadavrul. Toţi suspecţii au trecut prin încăpere. Plantele n-au reacţionat deloc. Ulterior, s-a găsit ucigaşul. Nu era dintre muncitorii uzinei.
Dragoste la distanţă
Între o plantă şi stăpînul ei pare a se stabili o relaţie afectivă. Folosind cronometre perfect sincronizate, cercetătorul a constatat că plantele lui continuau să reacţioneze la gîndurile care-i treceau prin minte în timp ce se afla în altă încăpere, pe culoar sau chiar pe stradă, la o depărtare considerabilă. Plantele lui au reacţionat pozitiv în clipa cînd el s-a hotărît să se întoarcă acasă la New York, de la 20 de kilometri depărtare. O altă plantă a reacţionat emoţionată în clipa cînd, la o comunicare ştiinţifică, a fost proiectată asistenţei o fotografie a ei. Backster a izolat o planta într-o cutie de plumb. Efectele asupra poligrafului au fost aceleaşi. Poligraful reacţiona şi cînd stăpînul se tăia la deget. Plantele erau sensibile la moartea celulelor. Ba chiar şi la moartea bacteriilor din ţeava chiuvetei atunci cînd cercetătorul a turnat dezinfectant.
Rumoare în lumea ştiinţei
După doi ani şi jumătate, Backster a început experimente mai complicate. A conectat trei plante la trei galvanometre, în trei camere diferite, iar în altă încăpere, a opărit un crevete. Toate cele trei plante au reacţionat în acelaşi moment şi cu maximă violenţă la moartea crevetelui. Această experienţă şi rezultatele au fost consemnate în 1968 în articolul „Dovezi ale unei reacţii primare la vegetale“, din The International Journal of Parapsychology. Acel număr a fost solicitat în tiraj suplimentar. S-a stîrnit o adevărată nebunie în presă şi lumea ştiinţifică. Uluitoarele dezvăluiri ale lui Backster au suscitat un asemenea interes încît în întreaga lume secretarele şi menajerele au început să discute tot felul de intimităţi cu plantele lor. Descoperirea lui Backster a determinat folosirea plantelor în diagnosticarea medicală, investigaţia criminalistică sau în domeniul spionajului. Cu subvenţiile care au început să curgă din toate părţile, Backster şi-a procurat echipamentele cele mai scumpe.
Detectoarele infidelităţii
După Backster, mai mulţi fizicieni, biologi din întreaga lume au început să facă experimente pe plante înregistrîndu-le reacţiile la acţiunea diferiţilor stimuli. Pierre Paul Sauvin, un specialist în electronică din West Petterson, a reuşit să schimbe sensul de deplasare al unui trenuleţ în funcţie de gîndurile şi de emoţiile pe care le transmitea conectat la o plantă. A repetat experienţa în faţa publicului de la Madison din New Jersey. A mai reuşit să aprindă lumina folosind reacţiile plantelor conectate la un comutator. A studiat şi reacţiile la plăcere ale plantelor. A plecat departe cu o iubită, iar plantele au reacţionat la plăcerea lui, declanşînd comutatorul. Putea să devină bogat vînzîndu-şi invenţia soţiilor geloase. Dar descoperirea lui n-a avut succes fiindcă nimeni n-a vrut să investească într-un aparat de depistat infidelităţile. Sauvin a mai reuşit să facă să decoleze un avion miniatural şi să deschidă uşa garajului cu ajutorului gîndului transmis plantelor. Armata americană s-a arătat în sfîrşit interesată, dar rezultatele au rămas secrete.
Vocea cactusului
Doctorul Ken Hashimoto, colaborator al poliţiei japoneze în detectarea minciunilor, auzind de experienţele lui Backster a încercat să dea unui cactus o voce cu ajutorul unui echipament electronic conceput de el. Vocea plantei semăna cu bîzîitul ascuţit al cablurilor de înaltă tensiune. Soţii Hashimoto au reuşit să înveţe planta să numere şi să socotească cu numere pînă la 20. Lucrarea sa „Introducere în percepţia extrasenzorială“ a fost solicitată în 60 de tiraje, iar „Misterele lumii quadridimensionale“, în 80. Chimistul Marcel Vogel din Los Gatos, angajat la firma IBM pe la mijlocul anilor ’50, a rupt două frunze şi în fiecare zi s-a gîndit la ele. La una, sugerîndu-i că e încă în viaţă, la cealaltă, ca la una moartă. După o săptămînă, prima părea abia smulsă de tulpină, cealaltă era uscată. Era convins că e vorba de transfer de „energie psihică“ şi că intenţionalitatea creează un cîmp energetic.
Gelozie vegetală
În primăvara lui 1971, Vogel a început o nouă serie de experienţe. Cerînd unui prieten să transmită nişte gînduri unui filodendron, reacţia plantei s-a stins repede. Prietenul a dezvăluit că s-a gîndit că filodendronul lui de acasă e mult mai frumos. Vogel a conchis că plantele au amor propriu. Ele manifestă aversiune sau simpatie profundă şi faţă de anumiţi oameni. Eileen-Elixir Caddy a dezvoltat o grădină, transformînd-o într-un adevărat Eden, deşi solul era arid. A fost bănuit că uriaşele lui legume sînt obţinute cu îngrăşăminte. Profesorul Lindsay R. Robb, expert în probleme de agricultură al Organizaţiei Naţiunilor Unite, n-a putut da o explicaţie şi totul a fost considerat un mister. În realitate, stăpînul obţinuse rezultatele doar vorbind frumos cu plantele. Pare incredibil, dar aceasta este realitatea: plantele sînt nişte fiinţe vii, cu personalitate proprie. Cleve Backster, cel de la care a pornit totul, este în prezent preşedintele Fundaţiei de cercetări Backster. Într-un interviu realizat în 2003, el afirma: „În fiecare celulă se găseşte un fel de conştiinţă ancestrală. Cîmpul energetic posedă o natură universală, căci îl au toate fiinţele vii“.
Şi plantele ruseşti comunică
Sovieticii au experimentat şi ei capacitatea plantelor de a comunica. În anul 1972, la Institutul de Medicină Clinică şi Experimentală din Novosibirsk, cercetătorii Kaznacheev, Surin şi Mihailova au înregistrat o conversaţie între două culturi de celule identice, dar izolate total printr-un perete de cuarţ. Infestarea uneia dintre culturi cu un virus distrugător a fost însoţită de apariţia unei afecţiuni similare la lotul martor. S-a presupus că transmiterea informaţiei între cele două culturi s-a realizat pe lungimea de undă a radiaţiei ultraviolete, transmisie permisă de cuarţ, dar blocată în cazul folosirii sticlei obişnuite. Celulele nu erau integrate într-un organism şi, în consecinţă, nu existau legături nervoase între ele, care să le permită captarea şi decodificarea informaţiei. În ciuda acestui fapt, comunicarea s-a produs.
Confirmări româneşti
Se pare că printre cele mai răsunătoare rezultate în domeniu sînt cele obţinute de români. Biologul Marioara Godeanu (foto dreapta) a demonstrat că plantele vorbesc între ele, au sentimente şi trăiri afective, asemenea oamenilor. În 1975, a observat cu surprindere că plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanţă de cele supuse experimentului, mureau în număr mai mare decît cele care erau otrăvite efectiv cu substanţe toxice. Planta-martor, cea care asista la execuţia suratei ei, primea un semnal de la condamnata la moarte şi suferea la fel de mult ca şi ea. Concluzia cercetătoarei a fost: „plantele comunică între ele printr-un sistem energo-informaţional, adică îşi transmit una alteia informaţiile prin emisie şi captare de energie“.
Dovezi filmate
Experimentele cercetătoarei au continuat. A înregistrat pe computer reacţia copacilor atunci cînd în pădure a intrat un tăietor de lemne. „Strigătele pădurii se văd pe monitor“, mărturiseşte ea. Marioara Godeanu a făcut două filme, „Dincolo de tăcerea plantelor“ (1981) şi „Sensibilitatea plantelor“ (1982). Televiziunea Română le-a vîndut în 15 ţări, dar în România au fost difuzate trunchiat, la Teleenciclopedia. Lumea a crezut că sînt documentare americane. În realitate, excepţionalele experimente erau româneşti şi au primit o grămadă de premii internaţionale. Unele mai sînt atribuite şi azi, deşi cercetările s-au desfăşurat acum 25 de ani. În timpul filmărilor, plantele au reacţionat oripilate în prezenţa unui operator care consuma alcool.
Cercetări interzise
Unul dintre cei mai buni electronişti români a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic în domeniul obişnuit de frecvenţă. Apoi, s-a introdus metoda grafică de înregistrare pe potenţiometre şi cea de captare în infraroşu. „O modificare energetică tradusă acustic arăta cum plantele ţipă, plîng, cîntă, se bucură“, susţine cercetătoarea. Ea a mai observat că putea prinde posturi de radio şi emisiuni TV în timpul experimentelor cu plante. „Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii noştri: că în timpul războiului, ţăranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof care e un organism viu“. Cercetările n-au putut fi continuate, conducerea vechiului regim nu a aprobat exprimente în domenii pe care le interzisese şi care puteau fi folosite împotriva conducătorilor.
O teorie controversată
Cu toate rezultatele notabile, teoriile cum că plantele emit informaţie sînt privite cu rezerve nu numai pentru nota lor de senzaţional, ci şi pentru motivul că în lumea vegetală nu s-a putut descrie încă o structură nervoasă – singura considerată de ştiinţă ca aptă să prelucreze informaţia. Dar adevărul constatat empiric rămîne incontestabil: un pom, o plantă sau o floare faţă de care, în afară de hrana ce i-o dăm, manifestăm şi tandreţe, are o dezvoltare mult mai prosperă decît dacă avem o atitudine indiferentă sau chiar ostilă. Plantele ne „vorbesc“, chiar dacă nu o fac prin grai articulat.
Şi plantele au amor propriu
Există plante care nu se înghit unele pe altele, nu acceptă să stea în aceeaşi vază sau care se luptă să arate mai arătoase decît celelalte. Iată cele mai cunoscute „antipatii“ şi atracţii între plante: narcisele şi liliacul nu suportă lalele, trandafirii nu se înţeleg cu garoafele, în schimb acceptă pătrunjelul, ceapa şi usturoiul. Lîngă lăcrămioare nu rezistă niciun fel de flori, viţa-de-vie respinge varza, dar îngăduie prezenţa macului. Măslinul nu suportă stejarul, mesteacănul şi pinul sînt bucuroşi să-şi ţină companie unul altuia, sub fagul roşu nu creşte nimic, nucul şi stejarul nu se pot suferi, ridichea cu hreanul se înţeleg de minune. Din punct de vedere chimic, aceste fenomene se bazează pe eliminarea şi asimilarea unor substanţe.
Cititori în viitor
Plantele din experimentele lui Backster s-au dovedit sensibile la evenimente ce erau pe cale să se întîmple. În timpul filmărilor, plantele Măriucăi Godeanu i-au avertizat pe oameni că va exploda un reflector, dar nimeni n-a ştiut să interpreteze semnalul la timp. Oamenii simpli au aflat însă de mult de puterea de anticipare a plantelor. În India creşte o specie numită Arbrus precatorius, care e atît de sensibilă la influenţele electrice şi magnetice încît e consultată de indigeni de secole pentru previziunile meteorologice. Botaniştii de la Kew Gardens din Londra, primii care au cercetat acest aspect, au descoperit că Arbrus precatorius poate fi folosit cu succes la previziuni corecte în privinţa cicloanelor, a uraganelor, tornadelor, cutremurelor de pămînt şi a erupţiilor vulcanice.
Aparatul sincerităţii
Galvanometrul este o componentă a poligrafului (detectorul de minciuni) care, atunci cînd apar imagini sau emoţii în starea unui om, face să oscileze un ac sau o peniţă pe un tambur care se învîrte încet. Acest aparat a fost inventat la sfîrşitul secolului XVIII de un iezuit din Viena, părintele Maximilian Hell, astrolog oficial la curtea împărătesei Maria-Theresa, dar mai tîrziu paternitatea sa a fost atribuită fizicianului Luigi Galvani. Astăzi, galvanometrul este folosit conectat la un circuit electric ce poartă numele de Puntea lui Wheatstone, în onoarea fizicianului englez care a inventat telegrafia fără fir, sir Charles Wheatstone.
Plante melomane
Plantele sînt foarte sensibile la muzică. În Canada, pe marginea lanurilor de grîu, au fost montate difuzoare din care răsună muzică pentru cereale. S-a dovedit că grînele apreciază în mod deosebit muzica clasică, crescînd mai repede şi mai sănătoase şi făcînd mai multe seminţe. Muzica modernă are efecte opuse. La cîntecul Mariei Tănase, „Cine iubeşte şi lasă“, plantele Marioarei Godeanu au reacţionat cu o sensibilitate acută, simţind emoţia transmisă de cîntăreaţă.”
Toamna…..anotimpul care prin culorile sale ne emotioneaza profund, infatisandu-ne inca o data simtul artistic al naturii…… dupa un drum de transformari care de care mai uimitoare. Anotimpul in care natura isi pregateste spiritul sa se destinda pentru a avea energia sa isi reia cursul firesc…… acum constientizam mai puternic ca natura isi are etapele ei de transformare precum viata noastra fizica si sufleteasca……..sau altfel spus, nu moare ci evolueaza precum sufletul nostru in drumul lui spre implinire ……
………toamna este anotimpul care reprezinta apogeul transformarilor din natura, ajungand la maturitatea pe care o poate atinge in tot cursul ei spre desavarsire………..
…………anotimpul in care sentimentul „despartirii de cei dragi” ne invaluie cu o mai mare usurinta….
……..este anotimpul cel mai incarcat de culoare, daruire, nostalgie,…………..
Dintotdeauna am fost fascinata de aceste „bijuterii ale naturii” pictate cu atata fantezie, atat de firave si care exprima atat de multa libertate prin zborul lor, ……cu o evolutie de admirat si de urmat pentru cei care inteleg ca transformarea si evolutia fac parte din viata oricarei fiinte, ca acest drum e anevoios si presupune rabdare, incredere si curaj.
………..daca am putea inspira sufleteste libertatea din zborul lor………
………..cu cata maiestrie isi impodobeste natura copiii……..
citez……
<<Intr-o seara un batran Cherokee ii povesteste nepotului sau despre o lupta ce se duce in interiorul oamenilor.
El i-a spus, „Fiule, lupta se duce intre doi lupi din interiorul nostru, al tuturor”
„Unul este Raul – Este furia, invidia, gelozia, tristeţea, regretul, lăcomia, aroganţa, auto-compatimirea, vina, resentimentele, inferioritatea, minciuna, falsa mandrie, superioritatea şi egoul
„Celalalt este Binele – Este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, smerenia, bunătatea, bunăvoinţa, empatia, generozitatea, adevărul, compasiunea şi credinţa. ”
Nepotul se gandeste un minut si isi intreaba bunicul: „Care dintre lupi castiga?”
Batranul Cherokee ii raspunde simplu, „Cel pe care il hranesti”>>
…..”lupii din noi” pot fi mai „fiorosi” decat ii percepem noi pe cei reali …… care uneori se dovedesc a fi mai „umani” decat multi oameni…..
Omul si lupul………..pt cei interesati, merita vazut.
Shaun Ellis a ales sa isi traiasca o parte din viata trecand dincolo de prejudecatile lumii moderne, pasiunea pentru lupi si viata printre ei i-au dezvaluit secrete in ce priveste supravietuirea in salbaticie, alegerea facuta de el pe unii ii emotioneaza pe altii din contra ii repugna. Totul a incaput cand Shaun Ellis a „infiat” trei pui de lup respinsi de mama lor si s-a hotarat sa-i creasca si sa-i invete cum sa supravietuiasca in salbaticie. Relatia stabilita intre ei e emotionanta …..
Trecem prin viata precum un izvor cristalin ce isi murmura neincetat pulsul lui in drumul prin marea aventura, avem un singur sens, un traseu pe care ni-l stabilim pe parcursul initierii noastre si o destinatie prestabilita. Ne maturizam alunecand prin timp si conturam cu fiecare clipa traita continutul conceptelor noastre ce isi reflecta valoarea prin tot ce intretinem in noi si in jurul nostru.
Tot ce ne atinge si tot ce ne inconjoara isi lasa amprenta in fiinta noastra, conturand in timp individualitatea noastra. Uneori ne imbogatim continutul si forta, acceptand alaturi in calatoria noastra si alte izvoare ce au un curs comun si se intersecteaza cu destinul nostru. In unele momente de viata ne impletim cursul cu al celora pe care ii iubim si ne iubesc, astfel devenim o forta cu un drum comun numit viata. Impreuna avem sansa de a invata sa intretinem prin noi frumosul, cautand in permanenta sa iubim fara sa impunem ceva in schimb, sa identificam iubirea in tot ce se afla in jurul nostru si sa ii inspiram in noi profunzimea, sa evoluam unii prin altii si sa fim capabili sa constientizam, contempland, maretia privelistilor sculptate pe marginile albiilor noastre….
…. atunci cand continutul fiintei noastre se ” revarsa” datorita poverilor ce ne depasesc albiile sufletului…important e sa credem in forta pe care o detinem, sa constientizam puterea spiritului nostru pentru a regasi credinta si a ne reveni la cursul normal, sa cautam in permanenta sa nu ne abatem din drumul nostru si sa ajungem sa ne implinim misiunea, indiferent cate abisuri alte vietii cauta sa ne capteze si sa ne sacrifice …..chiar daca intalnim stanci ce par de neclintit, chiar daca arsita ne vlaguieste si desertul vietii cauta sa ne mistuie existenta………trebuie sa invatam sa revenim prin orice metoda de evolutie posibila si sa redam izvorului din noi puterea de a isi implini destinul.
….lasandu-ne patrunsi de energia naturii si purtati de splendorile pe care Universul ni le infatiseaza, constientizandu-i si inspirandu-i nemarginirea, daruirea si frumusetile ….putem atinge pentru o clipa acea pace interioara pe care am dori sa o putem pastra activa in suflet permanent.
Doar un suflet avem……..
Sunt atatea exemple frumoase in jurul nostru pe care sa le inspiram in sufletul, mintea si viata noastra,……atatea posibilitati sa descoperim si sa alegem ceea ce ni se potriveste si ne poate defini fiinta ………sunt atatea cai prin care sa ne exploram si sa ne identificam potentialul pentru a putea apoi sa-i dam un contur propriu si sa ne expunem „unicitatea” noastra, sa fim noi insine asa cum simtim……
……..e drept ca e greu sa lupti cu presiunea grijilor vietii de zi cu zi….insa ar fi minunat daca macar pt cateva minute am incerca sa ne „hranim” si sufletul……sa-l eliberam un moment de gandurile ancorate in viata cotidiana si sa ii ascultam nevoia lui de noi insine………sa ne ascultam acea voce interioara numita constiinta si sa o lasam sa isi rasfranga valorile prin actiunile noastre de zi cu zi………
……..noi apelam la sufletul nostru mereu pentru a ne putea satisface dorintele si nevoile ….oricare ar fi ele….insa uitam ca si el are nevoie de o clipa de debransare ………de momentul lui de „respiratie” si „eliberare”, de o clipa de „dialog” cu noi ………mai ales cand simtim ca totul ne este potrivnic si mintea nu gaseste o cale de rezolvare a problemelor…….
….ignorand nevoile lui, ne ignoram pe noi in profunzimea fiintei noastre, acolo de unde existenta noastra isi trage forta de a lupta…..
Sufletul nostru percepe intr-un mod aparte tot ceea ce ne sensibilizeaza si ne sustine in deciziile noastre, dar simte si ceea ce ne ameninta siguranta si pozitia. El preia starile noastre psihice declansate de factorii externi fie ca noi constientizam sau nu. El este forta care determina in noi nevoia de implinire si nu doar succesul, care patrunde dincolo de placerile si multumirile cotidiene si ne provoaca sa dam un sens mult mai profund existentei noastre si sa cautam in noi tot ce e mai frumos si mai aproape de adevarul pe care-l simtim ca exista. El este legatura care ne uneste cu divinitatea………
……cu atata maiestrie si stralucire se impodobeste natura pentru a ne sensibiliza si a ne determina sa ii constientizam si apreciem valoarea, incat cuvintele, adeseori, nu pot cuprinde si reda ceea ce ea evoca si intretine in sufletul nostru……
Cugetari 